Era o noapte cumplit de geroasă din iarna lui 1905. Frank Epperson, un puști de 11 ani din San Francisco, a fugit dârdâind la culcare și a uitat pe verandă un pahar în care făcuse un soi de experiment: amestecase cu un băț niște apă cu niște bicarbonat și cu te miri ce mai pusese el acolo. A uitat amestecul în gerul nopții cu tot cu băț. Normal, totul a înghețat bocnă în jurul unui băț. Așa s-a născut Popsicle, înghețata pe băț.
Sigur, noaptea aceea geroasă a fost doar începutul. Frank nu s-a mai gândit la întâmplare până pe la 28 de ani, când s-a gândit să ducă înghețata lui pe băț la un bal al pompierilor. A avut un succes nebun, așa că și-a patentat ideea. Inițial, a numit-o “Eppsicle”, dar copiii lui tot cereau “Popsicle” - fiindcă li se părea mai potrivit, și până la urmă așa i-a rămas numele. Câțiva ani mai târziu, a vândut brandul și ideea unei companii din New York și s-a cam îmbogățit. Negociase inclusiv procent din fiecare Popsicle care avea să se vândă.
Ne dăm puțin mai încolo în timp și spațiu și găsim pe Chester Greenwood, un puști de 15 ani care își tot apasă mâinile pe urechile dureroase de la frigul îndurat în orele în care a patinat pe gheață. Nu e ca și cum îl luase distracția pe sus și fusese neglijent, puștiul chiar se străduise să își protejeze urechile. Și-a înfășurat și fularul în jurul capului astfel încât să nu mai “audă gerul”, tot degeaba, frigul tot i-a șoptit “Al meu ești!”.
Hotărât să nu mai pățească asta, nu s-a lăsat până nu i-a venit o idee. Și i-a venit: a făcut un cadru de sârmă ca de căști, apoi a rugat-o pe bunica să coasă niște discuri de blană la capetele lor. Așa s-au născut “încălzitoarele de urechi” - earmuffs. La 19 ani, Chester și-a patentat invenția, apoi a perfecționat-o și a băgat-o în producție la o fabrică locală. Primii lui clienți mari au fost soldații din Primul Război Mondial. A murit bogat și fericit mulți, mulți ani mai târziu.
Și trambulina din parc pe care copiii abia așteaptă să țopăie în toate direcțiile e tot invenția unui copil. De fapt, a unui adolescent. George Nissen era gimnast și avea 16 ani când i-a venit ideea. L-a inspirat plasa de siguranță pe care o foloseau acrobații la circ. El s-a gândit că, înconjurată de un fel de gard de protecție, s-ar transforma într-o instalație foarte distractivă. Și a avut dreptate!
Știți camioanele de jucărie care se montează, demontează și remontează diferit? Le-a inventat un pici de 6 ani. În 1963, el a desenat cum vede el camionul de jucărie perfect. Era unul care să poată fi demontat ușor și să poată lua și alte înfățișări la remontare. Piciul acesta - Robert Patch - e tatăl fiecărui și oricărui Transformer, de fapt ;-P
Cumva, fiecare copil e un geniu. Asta nu înseamnă că fiecare copil va picta ca Picasso, va compune ca Mozart sau sau va umbla cu mintea în toate cotloanele științei și artei precum DaVinci. Totuși, fiecare copil e un geniu, dacă ne gândim la ce însemna, la începuturile sale, cuvântul acesta. La “spiritul însoțitor” cu care romanii credeau că toți venim pe lume. Și la abilitatea de a naște bucurie care e în interiorul fiecărui copil.
Fiecare copil intră în viață cu mirare, curiozitate, spontaneitate, flexibilitate. Copiii mici au imaginații vii, minți creative și personalități sensibile. Grija noastră cea mai mare ar trebui să fie aceea de a-i ajuta să-și păstreze cât mai multă vreme aceste daruri cu care se nasc.
Iar jocul și jucăriile alese smart chiar pot face asta!