Cum tratăm febra – sfaturi pentru mămici de pitici

Cum tratăm febra – sfaturi pentru mămici de pitici

Unul dintre momentele în care realizezi că nu este ușor să fii părinte este momentul în care copilul tău face febră. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă noaptea, ceea ce face ca situația să devină și mai complicată. Cea mai mare temere este aceea ca cel mic să nu se confrunte cu declanșarea convulsiilor febrile. În mod obișnuit, temperatura corporală a unui copil este între 36 și 37 de grade Celsius, iar atunci când aceasta ajunge la 38 de grade Celsius, cel mic trebuie monitorizat cu atenție.
 

Cauze

  • Deși inițial ne sperie, este foarte important să știi că febra este un semn bun. De ce? Aceasta indică faptul că organismul se luptă cu o infecție. Este un bun indicator că acesta luptă activ. De cele mai multe ori, infecțiile sunt virale și pot dispărea chiar și fără tratament. Totuși, este indicat să monitorizezi atent temperatura copilului tău și să faci în așa fel încât aceasta să scadă.

  • De asemenea, febra poate să apară și după vaccinuri. În urma imunizării, cei mici pot avea febră de la câteva ore până la 2 zile.

  • Copiii, în special bebelușii, pot face febră dacă sunt îmbrăcați cu haine foarte groase. De asemenea, dacă îl expui pe cel mic într-un spațiu foarte cald, s-ar putea să te confrunti cu o astfel de situație. Cei mici nu au un sistem suficient de bine dezvoltat astfel încât să-și poată regla temperatura corpului.

  • Creșterea dinților poate să crească temperatura celui mic cu 0,2-0,3 grade Celsius. 

  • De asemenea, unele medicamente pot provoca febră copiilor. La fel pot face și transfuziile sau diferite tumori ori boli autoimune.

 

Manifestări 

Atunci când are febră, micuțul tău devine agitat și plânge continuu. De asemenea, el își schimbă obiceiurile de somn, refuză să mâncarea sau mănâncă o cantitate mult mai mică, se simte rău și are dureri de cap.

 

A picture containing person, baby, indoor, child

Description automatically generated

 

Ce faci când micuțul tău are febră

Atunci când micuțul tău se confruntă cu astfel de stări este foarte important să-i monitorizezi frecvent temperatura. Apoi, trebuie să ții cont de câteva aspecte:

  • Copilul tău trebuie hidratat corespunzător, așa că oferă-i cât mai multe lichide: lapte matern, apă sau sucuri de fructe. De asemenea, acordă o atenție deosebită semnelor de deshidratare, precum: iritabilitate, piele uscată sau letargie.

  • Supraveghează-l constant și asigură-te că se odihnește. Copilul are nevoie de cât mai multă liniște pentru a se reface, drept urmare trebuie să îi asiguri un mediu potrivit, fără zgomot și cu o lumină discretă.

  • Asigură-te că cel mic poartă haine din bumbac, subțiri și cât mai ușoare. Hăinuțele confecționate din acest material sunt foarte moi și nu irită pielea. De asemenea, țesătura lasă pielea să respire în voie. 

  • Hrănește-l dacă are poftă poftă de mâncare și încearcă să îi oferi alimente bogate în vitamine, dar și produsele care știi că îi plac cel mai mult.

  • Dacă micuțul tău merge deja la școală sau la grădiniță, este indicat să îl ții acasă.

 

Tratament

Este foarte important să te adresezi medicului atunci când cel mic se confruntă cu o astfel de problemă, mai ales dacă febra persistă. Acesta o să te îndrume în mod corespunzător și o să-ți prescrie medicamentația corespunzătoare. În general, se recomandă antitermice clasice clasice într-o concentrație sigură pentru copii, precum siropuri, supozitoare cu paracetamol, ibuprofen sau metamizol. Pe de altă parte, doctorul poate recomanda medicamente antivirale sau antibiotice, în situația în care febra a apărut pe fondul unei infecții bacteriene sau virale. Foarte important este să nu îi dai celui mic aspirină. Acest medicament poate provoca apariția unei complicații foarte grave, și anume sindromul Reye, o afecțiune rară ce poate fi fatală. 

Știai că un studiu realizat de Societatea Națională a Medicilor de Familie din România a demonstrat faptul că jumătate dintre părinții de la noi din țară tratează febra celor mici cu medicamente nepotrivite vârstei lor? Din acest motiv este indicat să ții legătura cu pediatrul sau medicul de fiecare dată când te îngrijorează starea de sănătate a micuțului tău.

 

Așadar, trebuie să știi că toți prichindeii fac febră. Este important să nu te panichezi, mai ales că, de cele mai multe ori, aceasta dispare a doua zi. Totuși, dacă simptomele nu dispar în cel mult 48 de ore, iar copilul tău are sub 3 ani, indicat este să te adresezi pediatrului, care o să te îndrume corespunzător.


 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!